Povestea 
Povestea ceaiului Matcha începe acum aproximativ cinci mii de ani, ceea ce înseamnă că o mare parte din istoria băuturii se învârte în jurul legendelor cu vedete asiatice 🙂 erbologi, călugări, războinici samurai. Varianta general acceptată începe în sudul Chinei, locul de origine al ceaiului verde și unde Shennong, părintele medicinei chinezești, l-a preparat pentru prima dată în jurul anului 2700 î.Hr. Chinezii au apreciat ceaiul verde pentru proprietățile sale medicinale, iar călugării budiști zen îl foloseau pentru a rămâne treji în timpul meditației, astfel încât să poată obțina iluminarea.

Cu toate acestea, ceaiul verde a devenit cu adevărat trendy abia în timpul dinastiei Tang, între sec. V-X, când prepararea băuturii a fost ridicată la forma de artă.

Dar așa cum știm, trendurile vin și pleacă, iar în timpul dinastiei Song, între sec. X-XIII, ceaiul fiert și-a pierdut popularitatea și nouă băutură “it” a devenit ceaiul cremos, cel pe care astazi il cunoastem sub denumirea de Matcha. Acum, frunzele de ceai culese erau încălzite la aburi și uscate, apoi măcinate la moară, iar pulberea rezultată era amestecată în apă fierbinte (cu sare!) cu un țel bambus și servită într-un bol.

La sfârșitul sec. XIII, din nou schimbare de trend – chinezii uită de ceaiul cremos și revin la prima dragoste – ceaiul verde frunze, infuzat – iar japonezii preiau supremația. Ei sunt cei care încep să îl promoveze „ Ceaiul este cel mai bun remediu mental și medical și are capacitatea de a face viața mai frumoasă și mai completă” făcându-l să câștige popularitate în rândul elitei japoneze, în special printre războinicii samurai, care au perceput ceaiul ca pe un simbol al puterii.

Astfel, popularitatea ceaiului Matcha a început să crească încet-încet   în Japonia, atingând apogeul în secolul XVI datorită ceremoniei de ceai, ceremonie prin care conducătorii japonezi, războinicii și comercianții puteau socializa. Așa-numita “cale a ceaiului” reprezintă o activitate culturală japoneză complexă care, la nivelul cel mai de bază, poate fi descrisă ca o gazdă ce servește ceai unui oaspete.  

Ce este
Matcha este frunza de ceai verde. Pentru prepararea ei se folosesc frunze de ceai de calitate superioară, care sunt măcinate foarte fin și transformate în pudră. Fiind umbrite în ultimele săptămâni înainte de recoltare, acest proces le sporește cantitatea de aminoacizi. Majoritatea frunzelor de ceai – frunze obișnuite de plante sau cele din planta de ceai verde (din care se face ceaiul verde, negru, alb, galben, oolong, Pu-erh) – sunt doar infuzate în apă pentru a le extrage aroma și beneficiile. Matcha însă conține întreaga frunză de ceai, care a fost transformată în pulbere, deci atunci când este adăugat în apă sau lapte, literalmente beți planta. Sau o mâncați 🙂 pentru că puteți  amesteca Matcha cu piper negru și sare roz de Himalaya și presără peste ouă, somon sau friptură; îl puteți utiliza în tot felul de mâncăruri savuroase, cum ar fi hummus cu Matcha, salată de broccoli, supa vegetariană cu caju; se poate folosi la prepararea multor prăjituri – tarta cu morcovi, fursecuri, biscuiți sau îl puteți cerne peste înghețată de vanilie. Și desigur, cocktailuri și mocktailuri! Așadar, simțiți-vă liberi să o folosiți așa cum vă place – este un ingredient versatil!



Acum provine din Japonia
La fel cum șampania autentică provine din regiunea Champagne a Franței și piperul de Kampot provine din Kampot, Cambodgia, Matcha vine din Japonia. Nimeni nu poate contesta faptul că cel mai de top ceai Matcha provine din Japonia. Regiunea cea mai cunoscută pentru producția de matcha este Uji, aflată la periferia orașului Kyoto, capitala culturală a Japoniei. Uji este locul de naștere al Matcha, adevăratul OG al ceaiului japonez. Istoria ceaiului matcha începe cu fermierii din Uji, care cresc și recoltează ceaiul de mai bine de 800 de ani, tradițiile lor fiind transmise din generație în generație.

Există însă și alte regiuni din Japonia care produc Matcha de calitate, cum ar fi Nishio, cunoscut pentru producția în masă și Fukuoka, cu un spirit antreprenorial mai tânăr și mai înfometat, care experimentează metode pentru menținerea calitatății ridicate și, dar produc și ceai suficient pentru a satisface cererea lumii moderne.

            Teina conținută în Matcha oferă un plus de energie și concentrare, iar aminoacizii moderează efectul teinei, rezultând echilibrul perfect între energie și relaxare.

Matcha are caracteristici unice
Un ceai este un ceai – toate ceaiurile provin din același tip de plantă Camellia sinensis, dar există varietate în funcție de poziția geografică, metodele de creștere și prelucrare. Există câteva lucruri care diferențiază Matcha de ceaiul verde obișnuit: se prepară din frunze Tencha, adică se cultivă la umbră, ceea ce le face să își schimbe culoarea și substanțele nutritive; sunt decorticate în timpul procesării, modificând astfel aroma și apoi este măcinată într-o pulbere fină.

În cadrul familiei matcha, există două clase de ceai: Ceremonial și Culinar. Matcha-ul ceremonial se bea amestecat doar cu apă, fără indulcitor – cu cât calitatea ceaiului este mai ridicată, cu atât gustul va fi mai dulce și mai omgen. Cel culinar se folosește nu doar la gătit, ci și la prepararea latte-urilor sau alte tipuri de băuturi.

Matcha este sănătos
S-a dovedit că polifenolii din matcha numiți catechine sau compuși antioxidanți previn apariția cancerului, împiedică disfuncția cardiovasculară, reduc colesterolul și tensiunea arterială, alcalinizează organismul și stabilizează zaharurile din sânge.

Un tip specific de catechina care merită menționat este galactatul epigallocatechin (EGCG). Matcha conține de 10 de ori mai mult EGCG decât alte ceaiuri verzi; acesta amplifică activitatea antioxidantă în sânge, mărind în același timp capacitatea organismului de a arde grăsimile, ajutând la scăderea în greutate. Amintiți-vă, de asemenea, că pudra de Matcha conține toată frunza, în comparație cu un ceai obișnuit – asta înseamnă că primiți mai mulți antioxidanți atunci când îl consumați.

În urma testului ORAC – capacitatea de absorție a radicalilor de oxigen – matcha a înregistrat valori mult mai mari decât fructele de goji sau ciocolata neagră, ambele cunoscute pentru nivelul lor ridicat de antioxidanți.

Este un stimulent care calmează
O porție de Matcha conține dublul cantității regăsite într-o ceașcă de ceai verde frunze, doar infuzate. Matcha conține cu până la 60% mai mult din cofeina prezenta într-un espresso; datorită conținutului ridicat de aminoacizi din Matcha, cofeina intră în sistemul dvs. mult mai lent decât cafeaua. Asta înseamnă fără accidente, fără nervozitate – este o călătorie plăcută 🙂 Încă un motiv pentru care Matcha depășește ceaiul verde frunze întregi este acela că Matcha conține de cinci ori mai multă L-theanină, un aminoacid care stimulează undele cerebrale alfa, reducând stresul. Acest efect este ceea ce budiștii japonezi numesc “satori”, o stare de calm similară cu cea experimentată prin meditație. Eliberarea lentă a cafeinei combinată cu L-theanină îmbunătățește funcțiile cognitive, creând o stare de energie mult mai consistentă. Matcha relaxează și energizează în același timp.

Un neurochirurg  afirma că este deja obișnuința să îl consume în mod regulat, aceasta dându-i vigilența și concentrarea necesare fără să-i afecteze mâinile în timpul intervențiilor chirurgicale.

Conteaza cum este preparat
Particulele minuscule de frunze din Matcha nu sunt solubile, ceea ce înseamnă că nu se vor dizolva atunci când sunt adăugate în apă sau lapte. În schimb, pulberea trebuie suspendată în lichid. Acest lucru face ca Matcha să fie singurul ceai cu suspensie din canonul japonez de ceaiuri. Amestecul cu lingura doar va transforma pasta în bulgări. Însă bulele formate prin aerarea băuturii – prin amestecare, agitare sau blending – sunt cele care mențin pudra în loc și creează spuma încântătoare de deasupra.

Pentru că este un ceai de suspensie, dacă lăsați o băutură matcha să stea prea mult timp, solidele se vor lăsa pe fundul paharului.

Prepararea ceaiului Matcha este foarte versatilă. Tradițional, în Japonia, se prepară în două modui: “usucha” (subțire) și “koicha” (gros). Ambele tipuri sunt servite calde într-un bol numit “chawan”. Usucha este preparată într-un raport de 2 grame (1 linguriță) de Matcha la aproximativ 60 ml de apă. Koicha folosește o cantitate dublă de Matcha tot pentru 60 ml de apă, obținându-se o textură groasă asemănătoare vopselei.

În Europa sau Statele Unite, se servește fierbinte sau rece, însă proporția este cu totul alta: la 2 grame de Matcha adăugam 200 – 300 ml de apă sau lapte, în funcție de preferințe.

Cum comanzi Matcha
Spune-i matcharistului tău exact ce îți place și lasă-l să îți construiască o băutură pe care să o savurezi. Barurile Matcha oferă în mod intenționat meniuri de tip espresso pentru a-și ajuta clienții în alegere și pentru a-i face să se simtă în largul lor. Rece sau fierbinte? Îndulcit sau neîndulcit? Lapte integral sau lapte de migdale? În latte, cele mai multe tipuri de lapte (integral, de migdale, de nucă de cocos sau de soia) vor funcționa bine.

Deși tradițional Matcha nu este o băutură îndulcită, puteți adăuga zahăr, sirop de zahăr cu matcha sau miere – nu este ilegal și nimeni nu se va încrunta.

Dacă nu sunteți sigur sau nu aveți timp să ascultați discursul inițiator al matcharistei, băutura introductivă clasică este un Matcha latte. Următorul pas este un matcha Americano – un Matcha cu o cantitate mare de apă fierbinte, la care se adaugă puțin îndulcitor. Prin Americano, puteți savura adevăratul gust al  matcha-ului, iar îndulcitorul va masca o parte din aroma diferită, până când vă veți familiariza cu gustul.

Odată ce vă simțiți confortabil cu gustul, este momentul să încercați Matcha Ceremonial.

          După asta, oricând ai nevoie de un boost de energie, încearcă un Matcha dublu.

Matcha trebuie să aibă un gust bun
Ceaiul Matcha nu ar trebui să fie greu de băut. La un nivel simplist, Matcha amestecat cu apă sau lapte va fi cremos (asemănător mâncării de bebeluși), cu accent pe umami (cel de-al cincilea gust) și consistent, chiar dacă nu conține grăsime. Ca și enofilii, adevărații cunoscători ai Matcha se concentrează pe diverse arome, texturi, degustări, precum și gustul rezultat din combinația sa cu diferite mâncăruri.

Un sommelier sofisticat de ceai va descrie aroma de matcha ca o combinație dulce-amăruie de ciocolată neagră, spanac și iarbă proaspăt tăiată, poate cu un pic de porumb copt, sau apă sărată de mare.

Ar trebui să fie mieros și echilibrat, nu amar cu textură grunjoasă și acoperit cu un vârf gros; trebuie să fie lipsit de bucăți asemănătoare cu cele produse de praful de copt la baza paharului. Cu alte cuvinte, cine nu este un sommelier de ceai poate descrie matcha ca “bun” 🙂 Un matcha de calitate inferioară va fi amar și astringent, cu un miros de fân/iarbă arsă.

Toate acestea înseamnă…
Deși este pe val, Matcha nu este doar un simplu trend. Este ușor de văzut de ce devine parte a culturii americane și europene moderne: este delicios, oferă beneficii unice pentru sănătate și îți deschide o lume cu totul nouă, plină de energie, caracterizată de o stare puternică de concentrare, în care călătorești calm, dar ai claritate mintală. Pe deasupra, este natural, ceea ce ne face să ne întrebăm: unde a fost Matcha toată viața noastră? 🙂

Când achiziționezi Matcha pentru acasa

Sursa

Căutați Japonia. Mereu.

Nu toți vânzătorii de ceai specifică regiunea pe ambalaje, deoarece poate fi China, Taiwan, poate chiar Philipine.

De ce ar trebui să eviți să cumperi Matcha din alt loc decât Japonia? Există rapoarte că unele țări folosesc orice tip de frunză de ceai verde și apoi vor numi produsul “Matcha”. Există, de asemenea îngrijorări cu privire la solul toxic din unele regiuni. Experții Matcha susțin, aprobă și sunt loiali Matcha-ului japonez. Ei  nu spun că nu poate fi cultivat în alte locuri, ci spun că, în prezent, nu există alt loc decât Japonia – care a perfecționat Matcha și de unde cu siguranță vei ști ce cumperi – calitate.

Când gasiti Japonia, dacă puteți găsi Uji, Nishio sau Fukuoka, este perfect, căci acestea sunt cele 3 mari regiuni cunoscute pentru producerea ceaiului Matcha de cea mai inaltă calitate.   

Uji este cea mai renumită; motivul pentru care această regiune cultivă un Matcha atât de bun are de-a face cu teritoriul său – clima, solul și lumina soarelui – care dau culturilor caracterul lor distinct. Uji se află într-o vale, situată ușor sub nivelul mării, motiv pentru care clima este extrem de umedă, ceea ce contribuie la unicitatea ceaiului Matcha din această provincie. Plus tradiția de peste 800 de ani, care îi face pe fermierii de aici să își crească fericiți ceaiul și să își dădăcească plantele într-un mod obsesiv 🙂

Culoare / Calitate
Matcha de calitate atinge toate simțurile: culoare, miros, aromă, textură. Ar trebui să fie de un verde vibrant, ar trebui să strige “Privește-mă!” dar este prea modest să facă asta 🙂

Pentru că matcha-ul de tip ceremonial este, în mod tradițional, amestecat doar cu apă caldă, are o aromă mai dulce, mai fină și mai pronunțată, practic se topește în gură. Matcha-ul ce se folosește la gătit este mai amar, ceea ce este bine, deoarece astringența să se disipează atunci când ceaiul este combinat cu alte ingrediente. De aceea este bine să-l folosiți pe cel de gătit în băuturi mai mari sau pe bază de lapte. Frunzele vechi și metodele convenționale de măcinare fac ca ceaiul de calitate culinară să fie mai ieftin de produs și, prin urmare, mai ieftin de cumpărat.Unii distribuitori matcha aleg să vând matcha special pentru băuturile cu gheață. Pudra acestuia este foarte fină.

Preț
Este ușor să vă împotmoliți în costul ceaiului Matcha. Așteptați-vă să plătiți între cinsprezece și patruzeci € (poate chiar mai mult) pentru o cutie de Matcha de 30-40 de grame.

Pentru Matcha Ceremonial (Premium) vei plăti în general în jur de 30-40 € pentru 30 g, iar pentru Matcha Culinar  în jur de 15-20 € pentru 40 g.

Dacă este mai ieftin de atât, nu este un discount, ci primiți matcha de calitate proastă.

Matcha care se folosește la gătit tinde să fie puțin mai ieftin, dar asta nu înseamnă slab calitativ – frunzele folosite pentru el nu sunt cele din prima recoltare, atâta tot – în rest, ele sunt din aceeași plantă de calitate, din aceeași regiune ( asta dacă rămâneți la achiziția din Japonia, desigur). Este bine să cumpărați acest tip de Matcha dacă obișnuiți să îl beți combinat cu cantități mari de lapte sau dacă îl folosiți la gătit.

error: